www.publi24.ro 20000 Slatina
Cedez lot de 1000 mp în Vârful lui Roman, Horezu Terenul este luat cu contract de superficie, drept de folosință pe perioada vieții proprietarului și cu moștenire ulterioară. Este terenul cu numărul 46 – Pietriceaua Stana, lângă Domeniul Schiabil Drumul de acces este perfect practicabil, lângă teren fiind edificate trei construcții.
www.publi24.ro 21000032 Romanii de Sus
Cabană la munte cu potențial turistic, 12 camere, 640 mp desfășurați, teren de 1000 mp, zonă de schi, peisaj spectaculos. O oportunitate unică. Negociabil. Duplex. Ambele unități se pot vinde împreună sau separat (o unitate este 105.000 Euro). Cu mai bine de 12 ani în urmă, a apărut o nouă idee, o stațiune în mijlocul Munților Căpățânii, Vârful lui Roman. Mărginită de Vârful Ursu, Horezu, Vaideeni, Buila și Mănăstirea Alina Maria, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, această stațiune Vârful lui Roman se află la o altitudine de 1700-1800 m. Câteva stâne, trasee încă sălbatice, pensiuni și case de vacanță apar an de an, atrăgând doritorii de munte. Off-road mediu și extrem, trasee către Transalpina, Ciungetu și Rânca. Ceramică de Horezu, bujor de munte, afine, fragi, brândușe. Există deja o pârtie de schi cu instalație de telescaun, iar în plan sunt până la 8 pârtii, 50 km de pârtie, hoteluri cu SPA și piscine în aer liber, și chiar un campus universitar. Cabana de munte, un preț extraordinar de bun. Duplex cu 2 unități separate: 320 mp pe unitate, 1000 mp teren, P+2E+M. În acte apare D+P+M și are și pod, dar este de fapt un parter înalt cu 2 etaje, iar podul se poate mansarda. Mansarda nu este amenajată, dar poate fi folosită și reamenajată, personalizată cu ferestre Velux, dacă se dorește, având înălțimea potrivită pentru camere. Casa este finisată interior în proporție de 70%, iar exteriorul este finalizat. Altitudine de 1800 m, peisaje senzaționale. Drumul este foarte bun, cu serpentine prin păduri de fagi care se transformă în păduri de brazi la înălțime. Se poate urca cu o mașină normală, o parte din drumul din pădure fiind asfaltat. Panouri solare și fotovoltaice, toate utilitățile și totul funcțional. Izolată exterior cu vată bazaltică, zidărie din cărămidă Porotherm, compartimentare din cărămidă. 2 garaje. 42 km de la Râmnicu Vâlcea și încă 12 km prin zona de pădure de fagi și brazi, prin satul Romanii de Sus. Casa este duplex și poate fi utilizată și în regim turistic, având intrare separată pentru fiecare unitate. O unitate are 320 mp desfășurați, iar tot terenul este de 1000 mp. Instalațiile termice și electrice se încadrează în norme de calitate superioară. Casa duplex a fost construită pentru familie, de aceea și natura lucrărilor este de cea mai bună calitate. Acte în regulă.
www.publi24.ro 5000 Arad
Transfer leasing pentru cap tractor DAF XF 480, fabricat în 2018, cu 760.000 km parcurși. Revizia a fost efectuată la 750.000 km, incluzând discuri și plăcuțe, iar bateriile sunt noi. Vehiculul rulează în comunitate. Au rămas de achitat 30 de rate, fiecare de 457 de euro. Avansul la preluare este de 5000 de euro, negociabil. Mașina poate fi inspectată la cerere, în Arad. Telefon: . Camionul se află într-o stare tehnică excelentă, fiind gata de utilizare imediată, fără a necesita investiții urgente. Are climă pe staționare și scaune pneumatice.
www.publi24.ro 1 Timisoara
cedez firma 2004 cu declaratii si fiscal pe 0; firma este pe Caras Severin - nu a fost activitate, totul este ok - se cedeaza gratuit
www.publi24.ro 89990100 Arad
Oportunitate investițională într-o clădire centrală: spațiu comercial la demisol, cu acces facil și compartimentare eficientă, ideal pentru diverse tipuri de activități comerciale sau de birouri. Suprafață construită 110 mp, utilă: 90 mp – spațiu generos, cu potențial de amenajare. Compartimentare: spațiul este compartimentat în 4 camere, ideal pentru birouri, cabinete, servicii, magazin, cafenea. Spațiu comercial situat la demisol, în zona centrală, ideal pentru activități de birou, cabinete, servicii sau mic retail. Proprietatea are o suprafață utilă de 110 mp și este compartimentată în 5 încăperi, oferind flexibilitate în organizare și posibilitatea adaptării la nevoile viitorului proprietar. Spațiul beneficiază de acces direct din stradă, asigurând vizibilitate și acces ușor pentru clienți. Clădirea are fațada recent refăcută, ceea ce conferă un aspect modern și îngrijit zonei de intrare. Nivel: demisol. Acces: direct din stradă. Fațadă renovată – imagine modernă și atractivă. Zona: centrală, cu trafic pietonal și auto bun. Vă aștept cu drag la vizionare.
www.publi24.ro 60 Constanta
COD VT 46. Vând teren în Constanța, zona km 5, Sere Vârful cu Dor, având o suprafață de 7.500 m², cu acces pe drum asfaltat și o deschidere de 65 m liniari. Utilitățile se află la limita proprietății. Terenul este ideal pentru un centru logistic; spații de prezentare tip showroom; spații comerciale; servicii, sedii ale unor companii; spații pentru prestări servicii profesionale; service auto, stații de reparare-întreținere auto, showroom auto; depozitare en-gros. Dispune de cadastru și intabulare. Preț: 60 euro/m². *Pentru o colaborare eficientă, vă rugăm să menționați codul ofertei.
www.publi24.ro 15002 Bragadiru
Se vinde (se dă în chirie) 1000mp teren intravilan str. Crenguței nr. 19, cu deschidere stradală de 20ml (str. Crenguței) și 50ml (Intrarea Dacilor), utilități (curent, apă, canalizare, gaze) la limita proprietății, orientare S-N, ideală pentru o casă, dar se poate construi o casă individuală, duplex sau chiar triplex, terenul având două fronturi stradale, zonă neafectată de inundații. POT=40%, CUT=1,4. Reglementări urbanistice P+2+M. Preț 150.000 euro.
www.publi24.ro 20000 Tanasesti
Teren de vanzare, suprafata 7000 mp, in zona turistica Tanasesti (Horezu) 45.185641, 23.964097, Valcea Livada de pomi fructiferi Utilitati la limita proprietatii: apa si curent electric;
www.publi24.ro 2380072 Tanasesti
Teren intravilan de 3.400 mp, cu o deschidere de 50 m și sursă de apă – Tănăsești, Horezu Vând teren intravilan în localitatea Tănășești, zona Horezu, cu suprafața totală de 3.400 mp șio deschidere de 50 m la drum. - Teren intravilan - Suprafață generoasă – 3.400 mp - Deschidere mare la drum – 50 m - Sursă de apă existentă - Acces facil - Ideal pentru construcția unei case, pensiuni, case de vacanță sau pentru investiție Terenu ete situat într-o zonă liniștită, cu aer curat șii peisaje specifice zonei Horezu, oferind multiple posibilități de dezvoltare. Pentru detalii suplimentare șii vizionare, vă rog să mă contactați telefonic sau prin mesaj.
www.publi24.ro 11000112 Horezu
Vă oferim spre vânzare concesiunea unui teren situat în zona Pietrele Scrise – Bolca, în Horezu, județul Vâlcea, o regiune apreciată pentru peisajele sale spectaculoase și aerul curat de munte. Terenul are o suprafață de 1.000 mp și un front de 20 ml. Se cedează concesiunea, obținută pe 99 de ani, dintre care au trecut 7 ani. Utilități: Apă Curent electric Terenul este situat aproape de Cabana Gabriel și permite construirea unei cabane, fiind perfect pentru investiții turistice sau locuințe de vacanță într-o zonă liniștită, cu potențial mare. Pentru detalii suplimentare și programarea unei vizite: Prime Imobiliare ADS Craiova Maria Tutunariu – 0775 122 641
www.publi24.ro 74500142 Horezu
Ocazie importantă! Dorești un loc liniștit, aer foarte curat la poalele munților Căpățânii, de unde să admiri peisajul pe care să-l numești ACASĂ sau să-ți dezvolți o afacere în domeniul imobiliar, turism, centru de sănătate, sere etc.? 5500 mp de teren de vânzare în Romanii de Jos, strada Mănăstirii, Horezu, oraș turistic, la aproximativ 50 km de Transalpina. Comision 0 pentru cumpărători. Deschidere de 42 de metri la drumul principal spre Mănăstirea Hurezi, la 1500 de metri de drumul județean. Pensiunea Casa Rada se află la 100 de metri distanță. Utilitățile zonei sunt la drum. Prețul de vânzare este de 74.500 euro, negociabil. Faceți oferta dumneavoastră. Se vinde preferabil întreg terenul sau, în anumite condiții, 2 parcele (terenul este dezmembrat în 2). Facilitez sau construiesc (în funcție de perioadă și dimensiunea proiectului) diverse sisteme de construcții din poze, dar și altele (cere pe WhatsApp). Dacă dorești mai multe informații și să cumperi terenul acum cu toată încrederea, sună-mă, scrie-mi pe tel/WhatsApp/Telegram și fă-mi oferta ta de cumpărare. Vezi și celelalte anunțuri din contul meu, poate găsești ceva util.
www.publi24.ro 2302 Sector 6
VÂND TEREN INTRAVILAN 5.523 mp VAIDEENI (IZVORUL RECE), VÂLCEA Potrivit pentru investiții turistice, pensiune sau casă de vacanță Investiție într-una dintre cele mai frumoase regiuni ale Olteniei, la baza Munților Căpățânii! Se oferă spre vânzare un teren cu o localizare deosebită, situat în comuna Vaideeni, satul Izvorul Rece, județul Vâlcea, într-o zonă liniștită, cu o panoramă minunată și acces direct de pe drumul județean asfaltat. Suprafață 5.523 mp Terenul poate fi cumpărat și separat: 2.997 mp (CF 41811) 2.526 mp (CF 41812) Proprietatea are o poziție excelentă într-o zonă aflată în continuă dezvoltare turistică și reprezintă o șansă pentru investiții în turism și servicii de cazare. Proprietatea are o poziție excelentă într-o zonă aflată în continuă dezvoltare turistică și reprezintă o șansă pentru investiții în turism și servicii de cazare. Caracteristici teren intravilan; deschidere totală de aproximativ 78 de metri la drumul județean asfaltat; branșament la rețeaua de apă; energie electrică la limita proprietății; acces auto foarte bun în orice anotimp; teren drept, ideal pentru construit. Localizare excelentă aproximativ 6 km de Horezu; aproximativ 25 km de stațiunea montană Rânca; pe traseul turistic: Vaideeni – Polovragi – Baia de Fier – Novaci – Rânca În apropiere Mănăstirea Hurezi (UNESCO) Mănăstirea Bistrița Mănăstirea Arnota Mănăstirea Polovragi Peștera Polovragi Cheile Oltețului Vârful lui Roman Munții Căpățânii numeroase trasee montane viitoarea stațiune turistică Ursu Ursulețu, în dezvoltare. Potrivit pentru pensiune turistică hotel boutique motel cabane case de vacanță locuință permanentă investiție imobiliară Pentru această proprietate există deja un proiect de pensiune casă de vacanță tip duplex, realizat special pentru teren și înregistrat la Uniunea Arhitecților. De ce merită investiția? Vaideeni este una dintre localitățile cu cea mai puternică identitate tradițională din România, celebră pentru păstorit, gastronomie și peisajele sale impresionante. Zona este în continuă dezvoltare turistică, iar investițiile în infrastructură și proiecte turistice vor duce la creșterea valorii proprietăților în următorii ani. Dacă îți dorești un teren într-un loc unde natura, liniștea și aerul curat se întâlnesc cu oportunitățile de investiție, această proprietate este o alegere foarte bună. Preț 23 €/mp la achiziționarea întregii suprafețe. 20 €/mp pentru achiziționarea unui singur lot. Rog seriozitate. Pentru informații suplimentare și programarea unei vizionări:
www.publi24.ro 30032 Roman
O.7.4.O.I.6.3.6.I.6. De inchiriat Hala din poze, situata in Roman, zona usor accesibila. Suprafata - 100 mp formata din 2 camere si un birou. Curte proprie mare, acces TIR daca este cazul. Toate utilitatile, pret negociabil la fata locului. Mai multe detalii la telefon.
www.publi24.ro 16700020 Sanmihaiu Roman
Proprietar vând casă nouă în vatra satului Sânmihaiul Român. Casa are 3 dormitoare, 2 băi (una cu WC, mobilier chiuvetă, cabină de duș din sticlă cu baterie de cea mai bună calitate, iar cealaltă cu cadă, WC, bideu, mobilier chiuvetă), o bucătărie complet mobilată și utilată la cele mai înalte standarde, cu o insulă foarte generoasă, living, pod utilizabil, terasă acoperită și închisă parțial cu geam termopan, mobilier de terasă. Proprietatea este împrejmuită cu gard de beton, alei cu beton amprentat, are toate utilitățile: gaz cu centrală pe gaz și încălzire cu calorifere (așa cum ne-am dorit noi), curent, apă, canalizare, internet de mare viteză, geamuri tripan gri antracit, eslinger, site, uși albe Porta Doors, gresie, faianță, parchet laminat, aer condiționat. Casa este complet zugrăvită cu vopsea de cea mai bună calitate, ultralavabilă, și mobilată în totalitate cu mobilă, dulapuri, comode, paturi cu saltele de cea mai bună calitate. Totul este nou! Absolut tot ce am descris mai sus este inclus în prețul casei, care are 80 mp, plus pod utilizabil și teren de 250 mp. Prețul este de 175.000 de euro, fix. Nu facem schimb cu nimic. Această casă se vinde deoarece plecăm din țară. A fost construită și mobilată pentru noi, nu pentru vânzare. Telefon: . Nu acordăm exclusivitate niciunei agenții imobiliare!
www.publi24.ro Roman
Căutăm un Reprezentant Vânzări energic și comunicativ în Roman. Ne așteaptă o vară incendiară, dominată de febra Campionatului Mondial, iar agențiile noastre vor fi în centrul acțiunii! Ce vei face: - Ajuți clienții să plaseze bilete câștigătoare și le explici oferta; - Operezi terminalul de pariere și încasezi mizele; - Te asiguri că agenția e pregătită pentru meci (curată, primitoare, cu ecranele pornite); - Promovezi campaniile și bonusurile speciale din timpul Campionatului Mondial. Ce căutăm la tine: - Să îți placă să vorbești cu oamenii și să fii mereu zâmbitor; - Să fii punctual și atent când lucrezi cu banii; - Flexibilitate pentru program în ture (L-D, cel mai comun tip: 2 zile lucrate, 2 libere); - Studii medii. Ce oferim: - SALARIU fix + BONUS de conduită + TICHETE de masă (40 lei/tichet); - PRIME de sărbători + SERVICII medicale în Clinicile Regina Maria; - AJUTOARE pentru evenimente familiale + CADOURI pentru copii de 1 Iunie și Moș Crăciun; - PROGRAM de lucru în ture (ex: 2 zile cu 2 libere, cel mai frecvent); - TRAINING complet – te învățăm noi totul despre sistem, fără experiență anterioară. Intră în joc! Trimite-ne CV-ul direct aici, printr-un mesaj WhatsApp, sau sună pentru un interviu rapid. Cine suntem noi? Suntem o companie reprezentativă pe piața locală a jocurilor de noroc. Prezenți în retail (peste 300 de agenții) și online. Ne bazăm activitatea pe trei piloni: clienți, inovație și produse de calitate. Stanleybet în România, parte a grupului Game World, numără peste 1200 de angajați care gândesc și acționează în funcție de nevoile clienților.
www.publi24.ro 36000902 Sanmihaiu Roman
APOSTU ESTATE propune spre vânzare un teren intravilan situat în comuna Sânmihaiu Roman. Terenul are o suprafață de 400 mp. Acesta beneficiază de toate utilitățile. Locație excelentă, acces facil.
www.publi24.ro 20500013 Sanmihaiu Roman
Casă pe structură ușoară la arteră, amenajată complet, 4 dormitoare, living mare, 3 băi, bucătărie, curte superbă, ideal pentru locuit sau afacere. Totul deosebit, stil rustic, locație superbă. Toate utilitățile, centrală proprie gaz, parter și mansardă.
www.publi24.ro 60022 Roman
Proprietar, închiriez o hală de 300 mp situată în Roman, județul Neamț, lângă Onix Sofidep Marsat (la 50-100 m de E85). acces pentru TIR, ușă de 3 m x 3 m curte de 1000 mp pavată (+ un loc de parcare exterior) curent electric 220 V și 380 V podea elicopterizată în apropiere de E85 instalație de aer comprimat - compresor cu șurub de 1000 L, cu 3 ieșiri în hală centrală pe peleți și lemne de 90 kW Preț închiriere: 600-800 euro + TVA pe lună, în funcție de contract (dacă se dorește ca electricitatea și căldura să fie incluse în chirie sau nu) Condiții: Contract minim 12 luni Garanție 2 luni Plata chiriei 2 luni în avans la predare Există posibilitatea închirierii unei alte suprafețe de 250 mp, alăturată, cu acces între ele. Mai multe informații la telefon WhatsApp: 075zero 72nouă 99zero
www.publi24.ro 26001529 Sanmihaiu Roman
Închiriez spațiu comercial în Sânmihaiu Roman, județul Timiș. Spațiul are grup sanitar, branșamente la apă, gaz și curent, plus internet de mare viteză. Este situat pe drum asfaltat.
www.publi24.ro 90000750 Roman
Casa construita dupa 2010, centrală, apropiere centru se vinde in Roman Pret 90 000 euro
www.publi24.ro 14199014 Sanmihaiu Roman
Casă individuală cu 3 camere de vânzare în localitatea Sânmihaiu Român. FOXFORT propune spre vânzare casă tip individuală, cu un regim de înălțime Parter, situată în Sânmihaiu Român, zona Nord, având un număr de 3 camere, cu o suprafață utilă de 100 mp și teren 392 mp. Anul construcției este 2017, structură beton, zidărie poroterm. Imobilul dispune de următoarele utilități: curent electric, apă, canalizare, gaz, fosă septică. Compartimentarea este dispusă după cum urmează: - Parter: hol, living, 2 dormitoare, baie, bucătărie; - Pod depozitare. Finisajele interioare sunt moderne: - Ușă intrare: PVC; - Uși interioare: panel; - Tâmplărie ferestre: PVC; - Podele: parchet, gresie. Casa se vinde mobilată și utilată: plită, cuptor, hotă, mașină de spălat rufe, frigider cu congelator, cuptor cu microunde. Imobilul dispune de centrală proprie cu încălzire prin calorifere, 2 locuri de parcare și un carport. Prețul este de 141.990€ + comisionul standard al agenției. Se acceptă ca mod de plată surse proprii sau credit bancar. ID intern: V9683
www.publi24.ro 59000842 Rachiteni
Vând casă în satul Răchiteni, județul Iași, la circa 15 km de Roman, cu o suprafață de 103 mp (teren total 1700 mp), din care 700 mp reprezintă terenul casei, iar 900 mp grădina și terenul arabil. Este compusă din 3 dormitoare generoase, o bucătărie mică, baie, 2 holuri. Casa este construită din cărămidă, izolată la interior, are două intrări, două camere au sobă de teracotă, este racordată la curent și apă curentă, se vinde parțial mobilată și utilată. Bucătăria include chiuvetă, aragaz și hotă, baia are cabină de duș, chiuvetă, vas WC, boiler electric și mașină de spălat în stare perfectă, beci, anexe, grădină și teren arabil. Se vinde împreună cu mobilierul din fotografii și electrocasnicele. Casa are fosă septică, iar canalizarea este în lucru, gazele sunt la poartă. Acte pregătite pentru tranzacție. Număr de contact: Detalii în privat sau la numărul de telefon. Pentru mai multe imagini cu interiorul locuinței, contactați-mă.
www.publi24.ro 16999010 Sanmihaiu Roman
Casă individuală cu 4 camere de vânzare în localitatea Sânmihaiu Român, zona Nord. FOXFORT propune spre vânzare casă tip individuală, cu un regim de înălțime Parter + Mansardă + Pod, situată în Sânmihaiu Român, zona Nord, având un număr de 4 camere, cu o suprafață utilă de 158 mp și teren de 507 mp. Anul construcției este 2019, structură beton, material zidărie porotherm. Imobilul dispune de următoarele utilități: curent electric, puț, fosă septică. Compartimentarea este dispusă după cum urmează: - Parter: hol, living, baie, bucătărie, cameră tehnică, garaj; - Mansardă: hol, 3 dormitoare, baie, balcon; - Pod depozitare. Finisajele interioare sunt moderne: - Ușă intrare: PVC; - Uși interioare: panel; - Tâmplărie ferestre: PVC; - Podele: parchet, gresie. Casa se vinde semimobilată și semiutilată: plită, cuptor, hotă, mașină de spălat rufe, frigider cu congelator, cuptor cu microunde. Imobilul dispune de acces auto în curte. Prețul este de 169.990€ + comisionul standard al agenției. Se acceptă ca modalitate de plată surse proprii sau credit bancar. ID intern: V9693
www.publi24.ro 35 Sanmihaiu Roman
Proprietar, vând o parcelă de teren extravilan, 2900 mp, intabulat, cu deschidere la șoseaua DJ591, front stradal 25 m. Lângă parcelă există conductă de gaz și apă. Preț fix 35 euro/mp (Nenegociabil)
www.publi24.ro 32500012 Timisoara
Vând casă individuală în Sânmihaiu Român - direct proprietar COMISION 0% se acceptă și variante Posibilitate de achiziționare în rate direct de la vânzător sau credit ipotecar fără avans ! Casa nu a fost construită pentru vânzare, ridicată în anul 2018 cu finisaje premium și majoritatea pe comandă Compartimentare : - Hol acces spațios și spațiu de depozitare cu mobilier la comandă - Garaj 54mp cu acces în casă - 3 grupuri sanitare - 3 dormitoare - Bucătărie închisă - Living spațios și dining, acces pe terasă - Cămară pentru alimente, spațiu, spălătorie - Terasă Casa este orientată spre sud, cu foarte multe geamuri cu vitralii pentru o foarte bună luminozitate Finisaje premium, locuință proprie Spațiu verde și pomi fructiferi lângă casă, terenul fiind de 1000mp și retragere de 5m în față Curtea este pavată în fața casei și pe lângă casă Suprafața terenului 1000mp Suprafața totală cu garaj și terasă 260mp Terasă 25mp Front stradal 25ml Pentru mai multe detalii și informații ne puteți contacta telefonic la numărul de telefon 0755328312 Preț 325.000 euro COMISION 0% SE ACCEPTĂ ȘI VARIANTE SCHIMB IMOBILIAR ȘI AUTO
www.publi24.ro 1700152 Horia
Ofer spre chirie spațiu comercial în Roman ,zonă ultracentrală ,110 MP ,acces stradal ,intrare față și spate ,2 băi ,renovat complet recent ,centrală termică ,termopane ,zonă cu vad f bun ,preț.1700 Euro lună ,tel .0756363686 Dan Herghea ,Ag.Imob Rocasa din Roman
www.publi24.ro 830102 Roman
PERSOANĂ FIZICĂ ofer spre închiriere spațiu comercial cu o suprafață de 83 mp, situat ultracentral, pe Pietonalul Ștefan cel Mare din Roman, într-o zonă cu trafic pietonal intens și vizibilitate excelentă. Caracteristici: Suprafață utilă: 83 mp Stare impecabilă Amplasare premium, în centrul orașului Vitrină la stradă Utilități disponibile: centrală, acces dublu Potrivit pentru magazin, showroom, birou, cabinet, salon, agenție sau alte activități comerciale. Chirie: 830 € / lună Pentru detalii suplimentare și programarea unei vizionări, vă rog să mă contactați telefonic la .
www.publi24.ro 32500012 Sanmihaiu Roman
IMOMADAX vă prezintă spre vânzare o casă individuală, situată pe o stradă liniștită din Sânmihaiu Român. Casa este dispusă pe o suprafață generoasă de teren, este la parter, iar la construcția sa s-au folosit materiale de cea mai bună calitate, cu o atenție deosebită la finisajele interioare, beneficiază de centrală proprie pe gaz, aer condiționat și sistem de alarmă. Compartimentare: - hol de acces - 3 băi - 3 dormitoare - dressing generos - living - loc de luat masa - bucătărie - debara - spălătorie - cameră tehnică - garaj încălzit cu poartă automată - terasă acoperită cu loc amenajat pentru grătar, cuptor și plită Curtea este frumos amenajată, cu alei din pavaj și aspersoare. Suprafața utilă: 260 mp Suprafața terenului: 1000 mp Casa se vinde complet mobilată și utilată. Posibilitatea de a achiziționa prin credit ipotecar fără avans sau rate de la vânzător, cu contract notarial. Nu se percepe comision la vânzare, comision 0%. Se acceptă achiziționarea prin intermediul unui credit bancar. Mai multe detalii, telefonic.
www.publi24.ro 25 Liteni
Vând cartea "Bucuria vieții" de Irving Stone, ediție în limba română. Un roman biografic inspirat din viața pictorului Vincent van Gogh - o poveste plină de emoție despre artă, pasiune și căutarea sensului existenței.
www.publi24.ro 13490013 Sanmihaiu Roman
AV-Estate vă propune spre vânzare o casă individuală, cu 3 camere, la parter, complet decomandată, cu teren aferent de 508 mp, având suprafața utilă de 100 mp, situată în Sânmihaiu Român, la asfalt, într-o zonă foarte liniștită și cu acces facil. Compartimentarea imobilului este următoarea: hol de acces, 2 dormitoare, 1 living generos, 1 bucătărie, 1 baie. Dotări (interior complet amenajat cu materiale Tempini): centrală termică pe gaz, bucătărie complet mobilată și utilată, ceramică premium, baie complet utilată, instalații electrice Schrack, tencuială și șapă complet refăcute, instalație electrică și sanitară complet refăcute, calorifere, izolație de 10 cm, geamuri tripan, izolație termică și fonică, țiglă nouă, sistem pluvial complet. Utilități: apă, gaz, curent, canalizare, fibră optică. Alte detalii: acces auto și pietonal (pavaj premium), gard perimetral solid, poartă metalică modernă, curte generoasă. Casa a fost reabilitată complet, de la fundație până la acoperiș, păstrând arhitectura clasică. Preț: 134.900 euro.
www.publi24.ro 16300 Targu Mures
An fabricație 2008, motor MAN 460 CP. Primul proprietar. Partea mecanică și hidraulică funcționează impecabil, fără defecțiuni. Gata de drum. Se emite factură. Preț fără TVA.
www.publi24.ro 69900017 Sector 1
Vând vilă și restaurant cu 699.000 euro, în zona Cismigiu, Universitate, Ateneul Român.
www.publi24.ro 14000011 Sanmihaiu Roman
Locuință Individuală în Sanmihaiu Roman, cu regim de înălțime Parter - suprafață construită / utilă de 145/120 mp - lot de 400 mp cu fațadă la stradă de 14 m plus o Verandă Acoperită de 18 mp - compartimentare: - parter: hol de intrare, sufragerie, bucătărie închisă, 3 dormitoare, 2 băi, dressing - detalii FINISAJE interioare: parchet laminat, gresie, faianță, ferestre cu tâmplărie PVC și geam Tripan, ușă PVC la intrare, uși interioare noi, vopsea lavabilă, corpuri sanitare noi, încălzire prin pardoseală - CENTRALĂ termică PROPRIE pe Gaz Informații suplimentare: teren împrejmuit, poartă pentru acces auto și poartă pentru acces pietonal, Placă de beton, pod izolat cu polistiren, izolație exterioară de 15 cm eps 100, acoperiș din țiglă - are toate utilitățile (apă, gaz, canalizare, electricitate), drum de acces asfaltat Detalii preț: Prețul cerut de proprietar 140.000 Euro, La Cheie + (Comision Agenție) Se acceptă și opțiunea de achiziție prin credit bancar. Time for Investment a apărut din dorința de a te sprijini să-ți găsești locuința mult visată și să fii alături pe tot parcursul achiziției. Suntem o echipă tânără, dinamică și eficientă. Experiența ne permite să lucrăm puțin diferit, oferind servicii complete, și ne ajută să ne regăsim în cele șase criterii care definesc activitatea noastră: 1. Rapiditate Știm cât de valoros este timpul, suntem la dispoziția ta în cel mai scurt timp. 2. Atenția la detalii -Suntem atenți la cerințele clientului și le raportăm la piața actuală 3. Eficiență -Vizităm doar proprietățile potrivite pentru client 4. Bază de date Completă -Informăm permanent clientul despre ofertele din baza noastră de date proprie și actualizată 5. Profesionalism -Oferim consultanță juridică, financiar-bancară și punem la dispoziție toate elementele tehnice 6. Suntem alături până la capăt -Vă înregistrăm la primărie și la utilități (gaz, electricitate) If you're planning to Invest, Call us… And we’ll do the rest !!!
www.publi24.ro 5500 Nasaud
Vând basculantă ROMAN Irak 24 tone sau schimb cu platformă cu trei axe. Revizie tehnică și estetică făcute recent, cauciucuri tracțiune spate noi, motor cu turbosuflantă și intercooler, cutie de viteze AK 6 cu GV, arcuri suspensie față și spate noi, pompă de rabatare și cilindru nou, stopuri semnalizatoare noi, saboți frână noi, camere de frânare noi, compresor nou, filtre noi, foarte multe piese noi + ansamblu punți tandem spate de rezervă (1000 euro). Arată și funcționează foarte bine. Ideală pentru șantiere și condiții grele de lucru! Informații la telefon, zero, șapte, opt, cinci, trei, cinci, trei, doi, doi, doi.
www.publi24.ro 8700 Fundu Moldovei
Vând CF Moto 1000, anul 2019. Varianta T3B. Înmatriculat pe primărie, toate actele valabile, ITP și asigurare. Omologat pentru două persoane. Recent s-au efectuat toate schimburile de uleiuri și filtre. Anvelopele față sunt aproape noi, iar cele spate sunt la jumătatea duratei de viață, pe jante de magneziu. ATV-ul nu necesită nicio investiție. Dotări: - Servodirecție, - Suspensie pe gaz, reglabilă, - Faruri LED, - Stopuri LED, - Semnalizări LED, - Delimitare H-L plus Stage 1, - Colant, - Pornire pe cartelă (fără cheie), - Încălzire în mânere, - Încălzire în accelerație, - Troliu, - Scut de plastic sub ATV, - Distanțiere de 4 mm, - Overfendere, - Scaun pentru pasager cu spătar, - Cufăr față, - Cufăr spate, - Canistre stânga și dreapta pe cufărul spate, - Bară față, - Bară spate, - Led bar față, - Priza 12V, - Priză USB. 8.700 de euro, ușor negociabil.
www.publi24.ro 68000800 ARICESTII - RAHTIVANI
Proprietar ofer teren urban cu 3 locuințe identice, ridicate în 2016 pentru copiii mei. Casele au dimensiuni de 9x9, parter, construite din BCA, cu geamuri termopan, acoperiș tip lindab, izolate corespunzător, două dintre ele neterminate în interior. Au apă și electricitate, gazul este pe stradă. Fiecare casă include 2 dormitoare, living, bucătărie și baie, pod spațios. Precizez că doar terenul valorează 30000 euro, fiind o regiune liniștită unde se ridică vile.
www.publi24.ro 60000600 Budeni
Vind casa la curte in comuna Comana, sat Budeni +1000 m2. Strada sioiului nr 320.
www.publi24.ro 23500235 Gherghita
TEREN 1000 MP ÎNTRE CASE, UTILITĂȚI LA POARTĂ, DOUĂ INTRĂRI, TOATE ACTELE LA ZI.
www.publi24.ro 2000 Sector 1
Monedă de 1000 lei - preț 200 lei Monedă de 500 lei - preț 300 lei Monedă de 100 lei - preț 2000 lei
www.publi24.ro 500 Arad
Vând bazin ibc 1000 litri cu grilaj metalic și pe palet metal-plastic. Bazinul este curat. Preț 500 lei bucata.
www.publi24.ro 40000402 Peciu Nou
De vânzare teren intravilan în comuna Peciu Nou, situat aproape de centru. Terenul are o suprafață de 1000 mp, cu front la stradă de aproximativ 34 m. Se ia în considerare și vânzarea separată, în două parcele de 500 mp, fiecare cu front la stradă de 17 m. Strada este închisă traficului, zona este liniștită și centrală. Detalii la telefon: OO393293479I67 Proprietar. Acte la zi.
www.publi24.ro 6200 Chetani
Echipament de erbicidare de 200 litri ---5200 Lei cu TVA, prevăzut cu rampă de 8 metri Echipament de erbicidare de 300 litri ---4990 Lei cu TVA, prevăzut cu rampă de 10 metri Echipament de erbicidare de 400 litri ---6200 Lei cu TVA Echipament de erbicidare de 600 litri ---6600 Lei cu TVA Echipament de erbicidare de 800 litri ---7200 Lei cu TVA Toate echipamentele includ rampă de 12 metri. Echipament de erbicidare de 800 litri ---8550 Lei cu TVA, prevăzut cu rampă de 15 metri Echipament de erbicidare de 1000 litri ---9100 Lei cu TVA, prevăzut cu rampă de 15 metri
www.publi24.ro 40 Sector 4
Bancnotă 1000 lei (1998) Livrare personală gratuită doar în București, la adresa clientului sau de comun acord. Nu expediez în țară.
www.publi24.ro 450 Targu Mures
vând bazin de 1000 litri, cu armătură metalică. A fost folosit o singură dată. Este curat.
www.publi24.ro 15 Sector 4
Mouse nou Inateck cu cablu. Se conectează prin USB (tip A mare) la laptop sau calculator. Este în stare de funcționare foarte bună, iar raportul calitate-preț este foarte avantajos. Mouse-ul din imagini este al meu personal și este identic cu ce veți primi, dar al dumneavoastră va fi unul nou. Stau la dispoziția dumneavoastră pentru orice fel de întrebări sau clarificări. O recenzie a mouse-ului:
www.publi24.ro 1400 Zalau
Sistem de sonorizare compus din: - 1 x Mixer cu amplificare PHONIC cu 3 scheme de amplificare - (2 x 100W, 2 x 300W, 2 x 500W) - 2 x Boxe 500 W RMS - MAG pe 3 căi (bas, medii, înalte) - 2 x stativ boxe Sistemul funcționează impecabil și este puțin folosit. Pentru detalii, vă rugăm să sunați! Nu răspund la mesaje !!! Prețul este în EURO !!!
www.publi24.ro Targu Mures
transport marfa pana la 1000 kg cu duba t4,70 lei in localitate +15 lei stationarea ,in afara localitatii 4 lei/km
www.publi24.ro 100 Bicaz
Consola este în stare foarte bună și funcționează, dar nu am cablu Jack, cel cu trei fire. A funcționat perfect și rulează jocuri foarte vechi. Vine și cu încărcător. Se poate expedia în țară.