Spre- căutare alimente și băuturi la cerere

  • >> Următoarea

www.publi24.ro 5 Dudu

Numele meu este Luna și, din păcate, caut un stăpân nou care să mă adopte Povestea mea nu a început prea frumos. Am trăit pe stradă până când, într-o zi, am fost găsită de actuala mea stăpână. Pe 11.08.2024, ea m-a luat acasă, iar eu eram deja gravidă La doar două săptămâni după ce am simțit pentru prima dată ce înseamnă să ai un cămin, am născut. Din păcate, doi dintre puiuții mei nu au supraviețuit dar am rămas cu unul. A crescut mare și jucăuș, poate prea energic pentru mine, așa că și el și-a găsit între timp o căsuță a lui. Eu sunt o pisicuță blândă, liniștită și foarte curată. Nu sunt genul care face prostii prin casă. Nu stric lucruri, nu zgârii mobila, pentru că am avut mereu jucăriile mele. Îmi place să stau aproape de om, să primesc afecțiune și să ofer iubire. Noaptea ador să dorm în pat, uneori chiar în brațele stăpânei mele Îmi plac pliculețele, dar mănânc și bobițe fără probleme. Nu cer mult doar liniște, siguranță și pe cineva care să mă iubească. Știu că stăpâna mea nu ar vrea să mă dea niciodată dar, din păcate, ea va fi plecată foarte des, chiar și în Spania, și nu va avea cine să aibă grijă de mine așa cum merit. De aceea, îmi caut o nouă familie una care să mă iubească necondiționat și unde să pot să mă simt din nou acasă. Cu drag, Luna

24.08|19:46

www.publi24.ro 503642 Cluj-Napoca

Ofer spre închiriere parcare în centru, spre gară, aproape de Piața Mihai Viteazu şi Horea, pe Str. Caracal 13-15, vă rog să mă contactați pe nr. acesta:

11.10|11:46

www.publi24.ro 400 Giurgiu

Ofer spre închiriere apartament 2 camere, decomandat, nemobilat zona școala nr 8. Disponibil doar pentru birou, salon, cabinet medical ( exclus pentru locuit ) . Preț 400 euro + avans 2 luni de garanție .

21.08|20:31

www.publi24.ro 1400 Ramnicu Sarat

Ofer spre inchiriere apart 2 cam, Rm. Sărat, mobilat si utilat, situat langa Biserica Cuvioasa Parascheva, zona pod, chirie 1400 lei, garantie 1500 lei Mesaj sau apel pe WhatsApp

29.08|13:47

www.publi24.ro Iasi

Un superb băiețel își caută o familie care să îl iubească. Este blând, toarce imediat ce il mângâi. Mănâncă orice, dar nu are casa, doarme sub cerul liber. Dacă vreți un suflet nobil, adoptați va rog.

13.09|16:03

www.publi24.ro 550 Timisoara

Proprietar, ofer spre închiriere apartament la casa, 2 camere, 2 bai, 2 dressinguri, 3 nivele, 100 mp, finisaje deosebite, contorizare individuala, zona Modern. Prima inchiriere. Preț 550 EURO, doar cu contract. internet, TV si Netflix incluse. Loc de parcare oricand in fata casei. .

13.09|05:15

www.publi24.ro 820 Sector 6

Se oferă spre închiriere un apartament cu 2 camere, decomandat, situat în complexul rezidențial Exigent Plaza, la etajul 10, Faza 4 . Complet mobilat și utilat, gata pentru mutare imediată. Compartimentare și dotări: * living spațios și luminos * dormitor separat * bucătărie complet utilată * balcon * centrală termică proprie * mobilă modernă și electrocasnice incluse masina de spalat AEG, combina frigorfica AEG, cuptor AEG, plita inductie, masina de spalat vase incorporabila, aer conditionat, TV. Localizare excelentă: Faza 4 Apartamentul este amplasat într-o zonă foarte bine conectată, cu acces rapid către Plaza România, AFI Cotroceni, stația de metrou Lujerului, Parcul Liniei, precum și numeroase magazine, restaurante și mijloace de transport în comun. Ideal pentru persoane serioase care își doresc confortul unei locuințe într-un complex modern. 1 lună garanție + 1 luna avans ! Direct proprietar. Comision 0.

26.08|09:16

www.publi24.ro 1100 Falticeni

ofer spre închiriere garsoniera confort 1, mobilata utilata, cu aragaz frigider mașina de spălat rufe, centrala termica,loc de parcare!

15.09|23:47

www.publi24.ro 7008752 Timisoara

Proprietar, am de închiriat spațiu comercial proaspăt renovat, situat pe Bulevardul 16 Decembrie 1989 nr. 77, una dintre cele mai circulate artere din Timișoara, în zonă centrală cu vizibilitate excelentă și flux intens pietonal și auto. Spațiul are intrare direct din stradă și oferă expunere foarte bună, fiind potrivit pentru activități care depind de vizibilitate și acces facil. Caracteristici: * Suprafață utilă: 100 mp * Spațiu renovat recent * Încălzire centrala proprie noua (gaz) * Aer condiționat * Uși și geamuri termopan * Grupuri sanitare * Finisaje: gresie Destinații potrivite: Atelier de creație sau producție, croitorie, florărie, patiserie, cofetărie, laborator, magazin alimentar, frizerie, salon de înfrumusețare, sală de fitness, birouri, sediu firmă, depozit sau alte activități comerciale. Chirie: 700 euro lună Pentru detalii și vizionări:

18.10|23:31

www.publi24.ro Sector 6

Ofer spre adoptie motanel aproximativ 3 luni, foarte jucăuș, folosește litiera. Pentru detalii vă rog să mă contactați.

05.10|07:01

www.publi24.ro 1500 Cluj-Napoca

Vând rochie de mireasă purtată o singură dată, mărimea 46. Preț 1500 lei, negociabil.

20.08|16:17

www.publi24.ro 450 Targu Mures

Ofer spre inchiriere apartament cu doua camere ,locul de parcare in fata blocului la 50 situat in cartierul Unirii, in cartierul rezidential AMA Residence, aproape de Ortoprofil. Apartamentul este format living cu bucatarie si dinning open-space, dormitor, hol, baie, zona pentru dressing si gradina privata. Pe acoperisul blocului sunt montate panouri fotovoltaice de catre dezvoltator, ceea ce va duce la reducerea cheltuielilor locatarilor. Apartamentul se inchireaza mobilat si uitilat modern, plita cu inductie, cuptor electric, hota,combina frigorifica, masina de spalat, este dotat cu usa metalica, centrala termica proprie in condensare, geamuri termopan cu 3 sticle, incalzire in pardoseala, repartitoare de caldura, usi interioare, prize si intrerupatoare, dus wallk-in, vas de toaleta incorporat, ,gradina amenajata. Localizare: -locația se află la 3 km de centrul orașului, intr-o zona liniștită -la 3.5 km de complexul de agrement Weekend si Clinica Medex La 4 km de Spitalul Judetean de Urgenta Facilități în imediata apropiere: -Magazine alimentare Palas, Darina Supermarket, Carrefour, -Sc. Gimnaziala A. I. Cuza, -Grădinița nr. 11, -parc de joaca pentru copii, -Oficii bancare, farmacii, spălătorie auto. -Spitalul Ortoprofil Apartamentul se inchireaza de pe persoana fizica. Se inchireaza doar pe termen lung - minim 1 an -! Nu se accepta animale de companie! Fumatul in interior este interzis! Se inchireaza la pretul de 450 euro+50 euro loc parcare si se percepe o garantie de 1 luna + luna curenta ! ! Nu doresc colaborare cu agentii imobiliare!

09.10|06:33

www.publi24.ro 635 Sector 2

Apartament cu 3 camere, mobilat clasic cu mobilier din lemn masiv, centrală proprie și costuri reduse la întreținere. Bloc liniștit, vedere pe spate, școală vizavi, aproape de Spitalul Fundeni și Dragonul Roșu.

06.09|06:46

www.publi24.ro Sector 6

Ofer spre adoptie motanel aproximativ 3 luni, foarte jucăuș, folosește litiera. Pentru detalii vă rog să mă contactați.

14.09|13:47

www.publi24.ro 5 Gaesti

Ofer spre inchiriere popi metalici 5 lei

19.09|14:02

www.publi24.ro 330 Timisoara

Inchiriez ap 2 camere decomandate, mobilat si utilat.

20.09|01:45

www.publi24.ro 27000534 Constanta

Ai ocazia sa achizitionezi un teren cu mare potential, situat intr-o zona in continua dezvoltare, cu acces din Soseaua Constantei, spre Cumpana, pe partea dreapta, la cateva sute de metri de Complexul Rezidential South Side Residence, si la cca 125 de m de Soseaua Ctei.Suprafata de 500 mp si deschiderea stradala de 23 ml iti ofera libertatea de a construi exact ceea ce iti doresti. Exista posibilitatea de a achizitiona inca un lot de teren de 500 mp, invecinat cu aceasta, avand astfel posibilitatea de a avea un teren de aprox. 1000 mp cu deschidere de 46 ml. Desi este extravilan, terenul are posibilitate de trecere in intravilan. Alege sa investesti inteligent, intr-o locatie care iti aduce atat confort personal, cat si oportunitati financiare. Contacteaza-ne chiar astazi pentru mai multe detalii si pentru a programa o vizionare.

18.10|07:15

www.publi24.ro 1500 Sector 1

Închiriez spațiu comercial 16 mp cu vad comercial în zona pieței 16 Februarie Bazilescu .

25.09|21:31

www.publi24.ro 69900241 Timisoara

Va oferim spre vanzare apartament 1 camera ,decomandat,etajul 3 din 3 ,amenajat,zona semicentrala,str Cluj.TelPret 69900

27.09|09:03

www.publi24.ro Iasi

Donez catei metis pentru cine doreste.

11.09|05:16

www.publi24.ro 52700175 Brasov

Alfa Invest va ofera in exclusivitate o garsoniera confort 1 semidecomandata cu suprafata de 32 mp, cu balcon si vedere spre munti, bloc turn cu 2 lifturi, in Cartierul Noua. Garsoniera a fost recent zugravita. Pentru vizionare, sunati la ++0.7.2.7. 4.8.5. 9.6.8.

12.10|05:15

www.publi24.ro 250 Horia

Ofer spre Chirie Apart cu 2 cam ,decomandat ,et 3 situat in Roman ,favorit ,mobilat si utilat complet ,poze reale din locatie ,disponibil imediat ,doar pt perioade de min .1 an ,pret.250 Euro luna ,Tel.0756363686 Dan Herghea ,Ag .Rocasa din Roman

30.08|03:02

www.publi24.ro 3000 Slobozia

Ofer spre Inchiriere casa de lux suprafata utila 82 mp cu curte in suprafata de 180 mp utilata si mobilata complet si dotata cu 3 televizoare, cuptor pe gaze , frigider, masina de spalat rufe, masina de spalat vase , centrala termica pe gaze , aer conditionat ,hota , 2 locuri de parcare se inchiriaza pe termen lung pretabil , cabinete, sediu firma....sau termen scurt discutabil

30.08|14:32

www.publi24.ro 480 Targu Mures

COD INTERN AGENTIA MAO IMOBILIARE - I/3024 Echipa Mao Imobiliare propune spre inchiriere apartament situat in Cornisa, strada Argesului, o zona cu mult spatiu verde, la doar cateva minute de UMFST, Spitalul Clinic Judetean, magazine, statii de autobuz. Apartamentul are o suprafata utila de 45 mp, se afla la parterul unui bloc format din 4 etaje, compus din 2 camere, 1 baie cu geam, bucatarie, hol, camara. Dotat cu centrala termica, geamuri termopan, usa antiefractie, usi interioare noi, gresie, faianta, parchet melaminat, amenajat, recent renovat, cu toate cele necesare. Se inchiriaza pe termen lung, mobilat si utilat complet la pretul de 480 Euro/luna + garantie. In cazul inchirierii prin agentia noastra se va percepe un comision de 50 % din valoarea unei chirii lunare. Pentru mai multe informatii ne puteti contacta la numerele de telefon: 0752 611 311 Ramona Constantin sau 0745 326 416 Horatiu Farcas. Cu stima, Echipa Mao Imobiliare.

31.08|11:02

www.publi24.ro 250 Targu Jiu

DE ÎNCHIRIAT GARSONIERĂ CONFORT 1, TÂRGU JIU Strada Dacia, zona 9 Mai, într-o zonă foarte bună, în apropiere de Mall Shopping City Târgu Jiu. Suprafață: 24 m Garsonieră confort 1 Complet mobilată și utilată Electrocasnice recent achiziționate Zonă liniștită și foarte bine poziționată, cu acces rapid la magazine, Mall Shopping City și mijloace de transport Preț chirie: 250 lună Garanție: 250 , achitată la închiriere Închiriere pe termen nelimitat Pentru mai multe detalii sau pentru vizionare: Telefon: WhatsApp: Disponibilă pentru închiriere. Pentru seriozitate și detalii, vă rugăm să ne contactați telefonic sau pe WhatsApp.

04.09|12:46

www.publi24.ro 1600 Constanta

Se oferă spre vânzare Opel Astra G, motor 1.4 Twinport, fabricat in noiembrie 2007, culoare albastru. Mașina este bine întreținuta, cu revizii efectuate periodic, utilizată responsabil. Se prezintă într-o stare tehnica și estetică excelenta. Dotări și beneficii: -jante din otel, cauciucuri all season -geamuri electrice fata -radio CD cu magazie CD in portbagaj - aer condiționat

11.09|09:31

www.publi24.ro 36000042 Timisoara

Detalii RELEVANTE oferta : - casa individuala in zona Esiabetin – Complex, cu regim de inaltime D + Parter. - suprafata utila de 85 mp. - teren de 821 mp, cu front stradal de 18,22 m. - detalii constructive : ziduri exterioare si interioare din caramida, acoperis de tigla. - compartimentare: - demisol : bucatarie, camera tehnica si depozitare; - parter : hol acces, 2 camere, bucatarie, baie; - detalii AMENAJARE interioara : parchet lemn masiv, gresie, faianta, ferestre cu tamplarie PVC si geam termopan, vopsea lavabila, calorifere schimbate - CENTRALA termica PROPRIE Detalii suplimentare : teren imprejmuit, poarta acces auto si poarta acces pietonal - dispune de toate utilitatile (apa, gaz, canal, curent), drumul de acces fiind asfaltat Detalii pret : Pretul solicitat de proprietar este de 360.000 Eur. Se accepta si varianta de achizitionare prin intermediul unui credit bancar.

19.09|22:45

www.publi24.ro 400 Sector 2

Garsoniera la curte 54m2 ,dormitor,hol,bucătărie, baie ,toate utilate și renovate recent, aer condiționat, centrala proprie, termopan. O zona liniștită, strada doar pentru riverani, langa spitalul Fundeni, magazine, parc, școală in apropiere și mijloace de transport .

20.09|18:00

www.publi24.ro 600 Brasov

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere, in Mun. Brașov, Bdul Garii. Dotari: - renovat in totalitare in anul 2025 - instalatii noi ( electrica, sanitara si incalzire) noi - mobiler nou si modern in tot apartamentul - baie cu cabina de dus noua - apartura electronica si electrocasnica noua ( televizoare, frigider, masina de spalat, aragaz, cuptor electric..) - centrala pe gaz proprie noua - apartamentul este pozitionat într-o zona cu deschidere catre toate punctele de interes ( Gara, Scoli, Gradinte, Piata Dacia, AFI Mall, Parcul Tractorul etc)

23.09|11:16

www.publi24.ro 280 Sector 1

Garsoniera este situata central: -5 minute pana la Sala Palatului, -aproximativ 10 minute fata de metrou Universitate, -2 minute pana in parcul Cismigiu, -Mega image in fata scarii. Se inchiriaza utilata si mobilata, de preferat pe termen lung. Ideala pentru studenti. Garsoniera se desfasoara pe o suprafata de 27mp si este situata la etajul 3

25.09|14:46

www.publi24.ro 3000 Bistrita

Ofer spre închiriere un apartament spațios cu patru camere, ideal pentru creatori online, freelanceri sau activități profesionale pe internet. Situat în apropierea unui centru comercial, apartamentul este complet mobilat, utilat, cu internet de mare calitate, regim hotelier permis. Se poate personaliza decorul pe termen mediu sau lung, în funcție de preferințe. Pentru detalii, contactați-mă

25.09|20:45

www.publi24.ro 457 Sector 6

ofer spre închiriere un apartament cu 2 camere, sect 6,mobilat și utilat complet,cu vedere spre parcul Liniei(vezi poza 6). Apatamentul se afla pe strada murguta 6, bl. 9,in apropiere se afla gura de metrou Gorjului(7min de mers), piața Gorjului, parcul Liniei se vede din apartament, Mol Plaza (10 min de mers).Imobilul se afla la etajul 3 din 4, dintr un bloc cu 4 etaje.Inchirierea se face pe termen lung. Apartamentul este decomandat, cu o suprafață utilă de 52 m pătrați. Disponibil incepand cu data de 01 septembrie, pentru că mai sunt de montat plita,cuptorul,hota (încă nu a ajuns comanda, poza 7). Mulțumesc pentru înțelegere.

29.08|07:16

www.publi24.ro 900 Slobozia

Ofer spre Inchiriere Garsoniera confort 2 dotata cu frigider , masina de spalat , canapea extensibila, televizor,cablu AC, usa metalica, geam termopan , convector, boiler electric bloc G5 vis a vis de Hambar.Se Inchiriaza pe termen lung cu depozit o luna iar pe termen scurt discutabil .

27.09|03:33

www.publi24.ro 260 Sector 2

Lacul Tei, Alexandru cel Bun, 5 8, inchiriere garsoniera in bloc mixt reabilitat termic, suprafata 38 mp, mobilata si utilata, libera, acces rapid mijloace de transport catre zonele de birouri Pipera, Aviatiei, Floreasca, 5 minute de facultatea de Constructii, Parcul Circului, Parcul Tei

30.09|10:17

www.publi24.ro 40000762 Buzau

Ofer spre închiriere teren, dotat cu curent trifazic, apă curentă, grup sanitar, sistem de supraveghere video, pretabil pentru parc auto, 1000 mp. Prețul este de 4000 de lei plus TVA.

07.09|20:16

www.publi24.ro 260 Sector 4

Ofer spre inchiriere garsoniera in zona Berceni,suprafata 35mp situat la etajul 2, Puncte de reper: Mall Sun Plaza,restaurante,banci,fast food.

01.10|11:02

www.publi24.ro 280 Sector 5

Garsoniera in Bucuresti, str. Nasaud, vis a vis de centrul comercial Liberty Center. Mobilata si utilata complet, etaj 2, 32mp utili.

07.09|23:47

www.publi24.ro 2507812 Medias

Ofer spre inchiriere spatiu comercial,ultracentral,compus din 2 camere cu suprafata 32 mp .Are asigurat accesul la grup sanitar.

12.10|22:02

www.publi24.ro 400 Timisoara

Proprietar, ofer spre inchiriere apartament cu 3 camere semidecomandate in zona Complexului Studentesc. Locuinta se afla la etajul 5 intr-un bloc anvelopat si cu lift. Este mobilat si utilat integral. 400 euro. Telefon

14.10|08:00

www.publi24.ro 15000 Sangeorgiu de Mures

O oportunitate rară de investiție într-o zonă cu dezvoltare rapidă! Terenul se află la iesirea din Sangeorgiu de Mures spre Reghin la cca 300 m de OMV și e mărginit de un pârâu. Acces facil spre oraș, dar suficient de retras pentru a beneficia de intimitate și liniște. Suprafață totală: 5.000 m Deschidere: 15.19 m Lungime: aprox. 332.712 m Preț: 15.000 EUR ( 3 eur mp) Ideal pentru: investiție pe termen lung (casă de rezidență vacanță, livadă etc) construcții comerciale sau logistice câmp de panouri solare depozite proiecte agro-turistice Avantaje: Zonă cu potențial major de creștere economică. Utilitățile se află in apropiere facilitând viitoare branșamente. O oportunitate ideală pentru cei care își doresc liniște, aer curat și natură autentică Contactează-mă pentru detalii suplimentare la telefon: Terenul perfect pentru un viitor plan cu suflet, într-o zonă cu peisaje ce inspiră!

06.10|10:47

www.publi24.ro 50022 Pitesti

Ofer spre închiriere spațiu comercial în Gavana 3 în suprafață de 250 mp(pretabil atelier de croitorie).

21.08|13:32

www.publi24.ro 300 Craiova

Ofer spre închiriere apartament 3 camere, semidecomandat, Str.Nanterre ( zona Rotonda),et.2,bloc de cărămidă, zonă liniștită, spațiu verde.Complet mobilat si utilat,aragaz,frigider, mașină de spălat, 2 aer condiționat, televizoare,etc.Perioadă lungă,minim un an.350 Euro.

26.08|03:15

www.publi24.ro Baia Mare

Dau spre adoptie catelusa metis de labrador in varsta de 4 ani

02.09|08:33

www.publi24.ro 2000 Tulcea

Proprietar ofer spre închiriere apartament cu două camere situat pe strada C. Gavrilov intersecție cu Miron Costin: - decomandat - mobilat și utilat complet - centrală termică pe gaz - aer condiționat - etaj 3 din 4 - balcon închis cu vedere spre partea interioară Inchirierea se face numai pe baza de contract inregistrat la ANAF.

17.10|08:01

www.publi24.ro 12750020 Sibiu

Apartament 3 camere de vanzare, decomandat, 62 mp, zona Periferie, Sibiu, COMISION 0 Daca esti in cautarea unui apartament modern, realizat cu materiale de calitate, amplasat intr-un ansamblu de exceptie, cu spatii verzi amenajate si cu locuri de joaca pentru copii, atunci, acest apartament poate fi potrivit pentru dumneavoastra! Avantaje majore ale acestui apartament: • Un loc de parcare inclus in pret  • Pretabil investitie sigura • Locatie ferita de aglomeratie TABOO Imobiliare propune un apartament de vanzare cu 3 camere, decomandat, situat in localitatea Sibiu, zona Periferie, aflat la etajul 1 intr -un imobil tip vila cu regim de inaltime pe Parter + 1 Etaje; anul constructiei 2027, structura caramida. Suprafata utila de 62 mp + terasa de 10 mp. Apartamentul este structurat astfel: • Hol; • Bucatarie open space; • Baie; • Living cu acces la terasa; • Dormitor cu acces la terasa; • Dormitor matrimonial, cu baie proprie; Finisajele interioare sunt moderne: • Usa intrare: metal; • Tamplarie ferestre: pvc, termopan; • Pereti: vopsea lavabila; • Podele: sapa. Utilitati si dotari: • Bucatarie: nemobilata, neutilata; • Mobilat: nemobilat; • Utilitati: curent electric, apa, canalizare, gaz, catv, acces internet, fibra optica; • Izolatii: exterior, bloc izolat termic; • Contorizare: apometre, contor gaz, contor curent electric, contorizare separata; • Caracteristici casa/vila: videointerfon, acoperis, senzor de fum. Apartamentul se vinde nemobilat si neutilat! Incalzirea se realizeaza prin centrala proprie, incalzire pardoseala si dispune de sistem de climatizare (A.C.). Apartamentul se poate achizitiona atat la stadiul de alb, cu dotarile specificate mai sus, cat si la stadiul de cheie, cu materiale alese dupa gustul dumneavoastra! Pozele prezentate sunt in scop informativ!  Pret: 127.500€ Cod ofertă / ID: P24623 Sună-ne acum la 0762.219.995 și află detalii despre această proprietate de vanzare din Sibiu, dar și despre alte proprietăți potrivite pentru tine. Apartamente de vanzare Sibiu Case de vanzare Sibiu Informatii speciale: 1. Descarcă aplicația de mobilul tau "TABOO Imobiliare" din Apple Store, Google Play sau Huawei AppGallery pentru a afla instantaneu noile proprietăți care intră pe piață.    2. Dacă ai o proprietate pe care vrei să o vinzi sau să o închiriezi, suntem aici pentru tine! Contactează-ne pentru o evaluare gratuită fără obligații și vei descoperi avantajele de a lucra cu o echipă dedicată și experimentată. 3. Dacă vrei sa incepi o cariera de agent imobiliar, suna la 0762.219.995 si programeaza o intalnire pentru a afla toate beneficiile si avantajele. Intra pe www.TABOO.ro și descoperă cele mai recente oferte, actualizate zilnic.

21.08|16:46

www.publi24.ro 13500021 Galati

Agenția Imobiliară Familia vă propune spre vânzare un apartament deosebit, apreciat în special pentru amplasarea sa și vederea asupra Falezei Dunării, o caracteristică rar întâlnită și foarte căutată pe piața imobiliară din Galați. Apartamentul este situat la etajul 5 din 8, într-un bloc construit după anul 2000, și are o suprafață totală de 67 mp, fiind compartimentat astfel: * 2 camere decomandate; * bucătărie; * baie; * hol; * balcon. Locuința beneficiază de un design modern și de finisaje realizate cu materiale de calitate, fiind pregătită pentru a deveni noul dumneavoastră „acasă”. ✨ Dotări și îmbunătățiri: ✔️ Centrală termică proprie ✔️ Tâmplărie exterioară PVC cu geam termopan ✔️ Instalație de gaze cu separație individuală ✔️ Uși interioare PVC ✔️ Perete glisant din sticlă pentru delimitarea livingului ✔️ Gresie și faianță ✔️ Parchet din bambus în living ✔️ Mobilier și electrocasnice incluse ???? Amplasarea este unul dintre principalele atuuri ale proprietății. Apartamentul se află într-o zonă curată și liniștită, înconjurată de vegetație, cu acces facil către numeroase puncte de interes: ???? Parcul Viva și locurile de joacă pentru copii ???? Parcare publică în proximitate ???? Carrefour non-stop la câțiva pași ???? Mijloace de transport în comun ????️ Restaurante și cafenele ???? Farmacii ???? Bănci ???? Unități de învățământ Iar „cireașa de pe tort” este priveliștea asupra Dunării și apusurile pe care le puteți admira zi de zi, chiar de acasă. ???? Apartamentul se vinde complet mobilat și utilat, fiind disponibil într-un timp scurt de la finalizarea procedurilor de vânzare. Datorită poziționării, suprafeței, compartimentării și dotărilor, proprietatea reprezintă o alegere potrivită atât pentru locuire, cât și pentru investiție și închiriere ulterioară. ???? Preț: 135.000 € ???? Pentru mai multe informații sau pentru programarea unei vizionări: Ganea Iulian – 0771 390 353 ???? Agenția Imobiliară Familia

23.08|01:32

www.publi24.ro 290 Sector 2

Oferim spre inchiriere garsoniera in bloc reabilitat, etaj 3 din 10 , mobilata si utilata complet. Suprafata utila este de 38 mp. Are vedere spre Parcul Morarilor , mijloace de transport in imediata apropiere.

26.09|07:30

www.publi24.ro 250 Galati

Ofer spre inchiriere apartament cu o cameră Tiglina 1,PS11, complet mobilat și utilat, pe termen lung. Telefon

27.09|13:01

www.publi24.ro 320 Sector 1

Se ofera spre inchiriere garsoniera utilata si mobilata modern, 32mp utili, situata pe Calea Victoriei, vis a vis de metrou, etaj 5, bloc anvelopat, contruit in 1991, centrala proprie, finisaje de calitate.

29.09|12:00

www.publi24.ro 220 Sector 6

Ofer spre inchiriere garsoniera in Drumul Taberei, zona Tudor Vladimirescu cu o suprafata utila de 30mp situata la etajul 2 .Puncte de reper: Scoala 197,Restaurante,Mega Image.

29.09|14:01
  • >> Următoarea